Bună ziua și bine te-am regăsit!
Continuăm mini-seria articolelor legate de necesitatea utilizării aparatelor GPS și a unui sistem de monitorizare. De această dată, o să vă vorbim despre stilul de condus al șoferilor, scorul stabilit în baza stilului de condus și de ce este important să monitorizăm aceste aspecte. Toate acestea o să le discutăm în baza unor studii realizate la nivel național, statistici și rapoarte intocmite de instituțiile publice.
Principala categorie de șoferi care este cosiderată mai vulnerabilă este cea a șoferilor începători și fără experiență la volan. Majoritatea celor care se încadrează în ceastă categorie sunt tinerii, așadar atenția noastră se va focusa pe aceștia. Evident, nu negăm faptul că și alte categorii de șoferi cauzează un număr mare de accidente grave, dar categoria cea mai vulnerabilă este cea pe care am menționat-o anterior.
În „Buletinul siguranței rutiere – Raport anual 2019“, editat de Direcția Rutieră și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sunt prezentate date ample despre situația accidentelor grave produse în România în anul 2019.
O parte importantă din aceasta este dedicată șoferilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani. Așadar, am extras câteva informații care să ne ajute să ne formăm o imagine mai clară asupra situației:
- „În total, în anul 2019, pe drumurile publice din România s-au produs 8642 accidente rutiere grave, soldate cu 1864 de persoane decedate, 8125 de persoane rănite grav și 3410 răniți ușor.
- Este de remarcat faptul că tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au fost vinovați de producerea a 13% dintre accidentele rutiere grave deși aceasta categorie de vârstă are o pondere de 7% din totalul populației la nivel național.
- Tinerii din categoria de vârstă 18-24 de ani au reprezentat 19% din totalul conducătorilor de autovehicule vinovați de producerea accidentelor rutiere grave în anul 2019.
- Cea mai ridicată rată de vinovăție o înregistrează conducătorii de autovehicule din categoria 18-20 de ani, de aproape două ori mai mare decât cea a conducătorilor cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani.
- Situația se explică prin prezența mare în trafic a tinerilor, comparativ cu alte categorii de vârstă, în condițiile în care aceștia sunt lipsiți de experiență și nu au capacitatea de a percepe și gestiona corect pericolelele din trafic (în 28,3% din totalul accidentelor provocate de tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, conducătorii obținuseră carnetul de conducere de mai puțin de un an).
- Riscul de provocare a unui accident rutier grav scade vizibil odată cu creșterea experienței la volan dar rămâne destul de ridicat în primii doi ani de la obținerea permisului auto (70% dintre accidentele rutiere grave produse de către tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani fiind cauzate de cei care au o vechime a permisului de conducere mai mică de doi ani).
- Modurile de producere a accidentelor de care se fac vinovați tinerii conducători auto indică faptul că aceștia dau dovadă adesea de un comportament rutier imprudent, fiind mult prea încrezători în propriile forțe și au un control scăzut asupra autovehiculului, pe fondul lipsei de experiență.”
Toate aceste informații susțin faptul că stilul de condus al șoferului este definitoriu pentru siguranța în trafic. Bineînțeles că un aparat GPS nu poate fi soluția care să ne scape de accidentele rutiere, dar ne poate ajuta în educarea șoferilor pentru a ajuta la scăderea numărului de accidente produse.
Odată cu acest articol, încheiem mini seria de articol despre necesitatea utilizării apaartelor GPS. Cu siguranță o să mai discutăm despre beneficiile de care se bucură cei care aleg să își monitorizeze mașina prin intermediul unui aparat GPS. Vă pregătim multe alte subiecte despre care să discutăm.