Bine v-am regăsit pe blogul LocalizareAuto.ro!
Am revenit cu un articol legat de siguranța în timpul șofatului. De această dată ne îndreptăm atenția către importanța folosirii centurii de siguranță atât de către șoferi, cât și de restul pasagerilor din mașină. La o primă vedere, este clară importanța și motivele pentru care este indispensabilă centura de siguranță.
După cum îi spune denumirea, rolul centurii este încadrat în sistemul de siguranță al mașinii, iar folosirea ei este reglementată prin lege.
Centura de siguranța a fost concepută în scopul protecției șoferilor și pasagerilor dintr-un autoturism în caz de impact. Ea ne poate salva viața în caz de accident pentru că:
- Împiedică impactul cu parbrizul în momentul accidentului.
- Elimină posibilitatea de a fi aruncat din mașină la impact.
- Ține șoferul sau pasagerul pe locul lui și previne rănirea altor pasageri prin coliziune.
- Reduce considerabil riscul vătămării coloanei vertebrale.
- Funcționează în concordanță cu airbag-ul.
Conform unui studiu realizat la nivel european, lipsa centurii de siguranță este cea de-a doua cauză de deces în accidentele rutiere, după viteza excesivă.
Conform legislației în vigoare, conducătorii auto şi pasagerii dintr-un vehicul sunt obligați folosească centura de siguranţă în timpul circulaţiei pe drumurile publice, indiferent de locul pe care îl ocupă. Mai mult, șoferii autovehiculelor sunt obligați să informeze toți pasagerii la urcare despre obligativitatea purtării centurii de siguranță.
Nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul şi a pasagerilor acestuia de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate centurii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni.
Copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălţimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranţă adaptate greutăţii şi dimensiunilor lor.
Fac excepție de la obligaţia de a purta centura de siguranţă:
- conducătorii de autoturisme în timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staţionează;
- femeile în stare vizibilă de graviditate;
- conducătorii de autoturisme care execută servicii de transport public de persoane;
- persoanele care au certificat medical în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea centurii de siguranţă;
- instructorii auto, în timpul pregătirii practice a persoanelor care învaţă să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere.
- afecţiunile medicale pentru care se acordă scutire de la portul centurii de siguranţă.
Conform denumirii ei, centura de siguranță are rolul de a ne menține în siguranță în caz de impact și minimalizează leziunile și traumatismele posibile.
- Decesul – de cele mai multe ori lipsa centurii de siguranță conduce la asemenea scenariu. Impactul violent cu parbrizul, coliziunea cu alți pasageri sau aruncarea din autovehicul în urma impactului se sfârșește adeseori prin decesul persoanei în cauză.
- Vătămarea coloanei vertebrale – în cazul în care șoferul sau pasagerul nu este expulzat din mașină, el poate suferi vătămări ale coloanei vertebrale cauzate de impactul violent. Acest lucru conduce la invaliditate permanentă în cele mai multe cazuri.
- Leziuni externe și interne ce pot cauza decesul sau probleme grave de sănătate pentru restul vieții.
- Posibilitatea de a pierde pe cineva drag este un risc pe care trebuie să ni-l asumăm atunci când nu acordăm importanță centurii de siguranță.
- În postura de conducător auto suntem răspunzători pentru deciziile și viața noastră, dar atunci când transportăm pasageri suntem răspunzători atât pentru noi cât și pentru ei.
Centura de siguranță nu este un accesoriu. Ea a fost concepută pentru a salva viețile șoferilor și a pasagerilor dintr-un autoturism în caz de impact. Trebuie să purtăm centura de siguranță în orice împrejurare în care automobilul se află în mișcare. Pentru siguranța noastră și a celor dragi nouă!