Publicat pe

Beneficiile șoferior.

Bună ziua, 

Bine v-am regăsit la un nou articol de pe blogul nostru!

Dacă până acum am discutat despre beneficiile pe care le au companiile care accesează serviciile noastre, de această dată vom discuta despre beneficiile pe care le au șoferii care conduc mașinile monitorizate prin aparatele GPS comercializate de către noi. 

Trebuie să avem în vedere faptul că facem referire la șoferii cinstiți și care nu doresc să aducă nici un prejudiciu firmelor la care lucrează, dar nici nu doresc să li se facă lor o nedreptate.  Este bineînțeles că șoferii care doresc să comită ilegalități nu vor fi de acord cu sistemul nostru și cu monitorizarea prin intermediul aparatelor GPS.

Primul beneficiu este cel legat de transparență. Dacă șoferul nu are nimic de ascuns față de firma la care lucrează, atunci nu va avea nimic împotriva sistemului de monitorizare. Sistemul nostru ste conceput pentru eficientizarea organizării flotei auto, nu pentru a pune ”bețe în roate„ șoferilor.

Dacă există situația în care sunt mai mulți șoferi pe aceeași mașină, cheile de identificare șofer sunt cea mai bună variantă pentru a identifica fiecare șofer când a condus și a nu se putea învinui persoanele greșite pentru anumite acțiuni. Prin intermediul acestui accesoriu se poate identifica ce face fiecare șofer în parte. 

Un alt subiect controversat după părerea șoferilor este cel despre monitorizarea nivelului de carburant. Să luăm o situație ipotetică: după o alimentare de 70 de litri de motorină, hoții reușesc să ia o mare parte din carburant în timpul staționării într-o parcare. Cum poate certifica șoferul faptul că el nu este vinovat și nu i se poate imputa lui paguba? Foarte simplu! Verificând rapoarte legate de consumul de carburant de la data respectivă.  Așadar, la o firmă cu mai mulți șoferi, sistemul nostru poate ajuta la identificarea celor care fură carburant fără a-i afecta și pe ceilalți. 

De asemenea, simpla monitorizare a poziției mașinii poate certifica faptul că șoferii ajung la locul indicat (încărcare/descărcare) la ora stabilită fără să se poată pune la îndoială acest aspect. 

Așadar, noi nu încercăm să facem rău șoferilor prin oferirea unui astfel de sistem către companiile care  administrează o flotă auto. Toate beneficiile pe care le oferim sunt benefice și pentru șoferi ajutându-i să nu fie nedreptățiți. 

În speranța că am reușit să aducem informații noi și folositoare și de această dată, vom încheia acest articol prin a vă mulțumi pentru susținerea pe care ne-ați acordat-o față de acest nou aspect pe care l-am abordat în cadrul site-ului nostru. Stați cu ochii pe noi și nu o să vă dezamăgim. Vă pregătim multe surprize pe care le veți regăsi chiar printre rândurile articolelor viitoare. 

Publicat pe

Criza microcipurilor la nivel mondial!

Bine v-am regăsit!

Ne bucurăm că ne sunteți alături și  astăzi și vă invităm la o nouă discuție. De această dată dorim să abordăm un subiect de interes mondial în această perioadă.  Este vorba despre o criză la nivel internațional care a afectat mai multe domenii cheie și companii multinaționale. Criza microcipurilor folosite în majoritatea domeniilor bazate pe tehnologie, de la electrocasnice, gadget-uri și până la industria auto, a fost cauzată de mai mulți factori și accentuată de pandemia de coronavirus. Această criză afectează puternic și producerea aparatelor GPS deoarece microcipurile sunt componente vitale pentru aceste aparate. 

Problemele provin dintr-o multitudine de factori, producătorii de autovehicule concurând cu industria electronicelor de larg consum pentru aprovizionarea cu cipuri. Consumatorii s-au aprovizionat cu laptopuri, console de jocuri şi alte produse electronice în timpul pandemiei, creând un deficit de cipuri pe tot parcursul anului 2020. De asemenea, oamenii au cumpărat mai multe maşini decât se aşteptau oficialii din industrie în primăvara anului trecut, tensionând în continuare aprovizionarea. Toate aceste situații au dus la crearea și accentuarea acestei crize, care a afectat atât giganții din domeniul auto și cel al tehnologiei, cât și multe alte domeniii conexe, precum este cel al monitorizării auto prin intermediul aparatelor GPS. 

La începutul anului, compania japoneză Honda a anunțat că oprește temporar activitatea în fabrica sa din Swindon, un oraș în sudul Angliei. Nu din cauza Brexitului sau a coronavirusului, ci din cauza lipsei de microcipuri. Același motiv a fost invocat și de Volkswagen atunci când a anunțat că va produce cu o sută de mii mai puține mașini în primul trimestru al acestui an. Și compania Ford a fost nevoită să își reconsidere strategia de producție, O situație similară s-a înregistrat și la fabrica Dacia. Aici mai putem adăuga companii precum Apple, Samsung, Flex, Huawei, Panasonic Corp,  Yamaha Corp și Xiaomi. Toate acestea au înregistrat pierderi semnificative, iar problema continuă să se accentueze. 

În urma unor discuții cu cei de la Teltonika, firmă producătoare a aparatelor GPS pe care noi le comercializăm, am aflat că această situație s-a resimțit considerabil în producerea aparatelor crescând costurile de producție, iar unele modele de aparate au ajuns să fie produse în număr limitat.  

Este o problemă de interes mondial, pe care o analizăm și o urmărim constant. Prezumțiile specialiștilor nu sunt tocmai încurajatoare, aproximându-se cel puțin încă un an în care situația să fie aproximativ aceeași. 

În această situație, singurul lucru ce ne rămâne de făcut este să sperăm că marile firme producătoare de astfel de componente să reușească să găsească soluții pentru ca totul să revină la normal fără să mai afecteze activitatea atâtor companii  din întreaga lume. 

Curând vom reveni cu articole pe diferite subiecte de interes pentru noi, sperăm că și pentru dumneavoastră!

Publicat pe

Aparate noi în oferta noastră!

Bine v-am regăsit la un nou articol pe blogul nostru!

De această dată, am dori să discutăm despre ce mai e nou și ce se mai întâmplă în ceea ce privește serviciile noastre. 

După cum deja știți, ne place să vă punem la dispoziție cele mai noi și moderne aparate GPS. De aceea, am adăugat trei noi modele de aparate GPS în oferta noastră disponibilă deja pe https://localizareauto.ro

Primele despre care dorim să vă spunem câteva cuvinte sunt modele FMB003 ȘI FMB020 prin conectare la mufa OBD a mașinii. Principalul aspect care ne-a determinat să le introducem în oferta noastră, în detrimentul modelelor puțin mai vechi, este cel legat de designul acestora. Modelele noi de aparate conectate la mufa OBD sunt aproximativ de 3 ori mai mici comparativ cu cele anterioare și de 5 ori mai mici comparativ cu aparate prin conectare la fire. Dat fiind faptul că aparatele prin conectare la mufa OBD nu se pot monta ascunse, am considerat că dimensiunea mai mică a acestor aparate este benefică pentru clienții noștri. Cea mai bună parte este că au fost păstrate toate standardele și calitățile.

Un aspect foarte important de menționat este faptul că modelele anterioare de aparate GPS nu au fost inlocuite din cauza faptului că nu sunt eficiente sau că nu se ridică la standardele calității pe care le oferim, ci doar pentru am preferat să oferim aparate mai mici și mai ușor de utilizat pentru clienți. Toate aparatele vândute până acum funcționează exemplar și nu generează erori. 

Cel de-al treilea model de aparat GPS pe care l-am introdus în oferta noastră este FMP100 prin conectare la bricheta mașinii. Principalul avantaj al acestui model de GPS este conectarea la bricheta mașinii. Puteți obține informațiile legate de poziționare și traseu cu ajutorul lui FMP100. Este primul aparat de acest tip pe care l-am introdus în oferta noastră, dar deja am strâns reacții pozitive din partea clienților noștri. 

Să nu credeți că a fost atât de ușor să luăm decizia de a include aceste aparate  în oferta noastră. Toate cele trei modele sunt produse de cei de la Teltonika, principalul nostru furnizor de aparate GPS, ceea ce deja ne oferă încredere în capacitatea acestora. Dar asta nu înseamnă că nu au trebuit să treacă și testele făcute de specialiștii noștri. Toate cele trei modele de aparate au fost testate pe perioadă îndelungată pentru a ne asigura că se ridică la standardele pe care noi le oferim. 

Cam acestea sunt noutățile în ceea ce privește serviciile noastre! Vă invităm să testați aparatele noastre și să ne spuneți dacă sunteți sau nu de acord cu ceea ce am spus noi. De asemenea, vă pregătim și mai multe articole pe blogul nostru!

FMB003

FMP100

Publicat pe

Sistemul de tichete

Bine ați revenit pe blogul LocalizareAuto.ro!

Astăzi ne dorim să răspundem unei întrebări pe care o primim foarte des de la clienții noștri. Este un subiect pe care ne dorim să vă facem să îl înțelegeți pentru că la o primă vedere poate părea o ușoară neglijență în ceea ce privește solicitările pe care le primim.

  • „Bună ziua!
  • Bună ziua! Cu ce vă putem ajuta?
  • Am o problemă cu GPS-ul meu.
  • Pentru a putea soluționa această problemă, vă rugăm să deschideți un tichet de suport din contul dumneavoastră.
  • Telefonic nu se poate?”

Așa decurg o parte dintre discuțiile cu clienții noștri, iar ultima întrebare este cea căreia dorim să îi oferim un răspuns și o lămurire. Deși pare greu de crezut, sistemul de tichete de suport pe care l-am implementat, este cea mai rapidă formă de soluționare a unor eventuale probleme pe care clienții le au. 

Fiecare cont creat în sistemul nostru are secțiunea de „Asistență – Asistență tehnică și suport online”. Cu doar câteva click-uri se poate trimite orice fel de cerință pentru a fi soluționată. Fiecare mail ajunge la departamentul care se ocupă de problema respectivă. Timpul aproximativ de soluționare este de 1 oră, în funcție și de gravitatea problemei semnalate. Prin intermediul acestui sistem se pot cere informații suplimentare dacă este cazul și se pot oferi răspunsuri ample care să explice care a fost cauza problemei și cum a fost rezolvată. Acesta este disponibil NON STOP, fără nici o restricție. 

Imaginați-vă cum ar fi să așteptați o oră la telefon în timp ce specialistii noștri identifică cauza problemei și reușesc să o rezolve sau dacă v-am suna de nenumarate ori pentru a vă cere informații suplimentare care să ne ajute la găsirea soluției. Ar fi total deranjant și lipsit de profesionalism!

În mail-ul trimis, clientul poate să explice eroarea depistată, contextul în care s-a întâmplat și să indice exact despre ce aparat este vorba. Toate aceste informații sunt necesare pentru a putea reduce timpul de așteptare și a găsi cel mai eficient mod de a rezolva problema. 

Acest sistem de asistență prin tichete de suport ne permite să fim mult mai organizați și să putem păstra istoricul solicitărilor, astfel încât să putem acționa direct acolo unde este necesar, eliminând problemele posibile, care au fost deja tratate. Pentru a putea lucra la capacitate maximă și a ne pune toate resursele în slujba dumneavoastră, este nevoie să fim organizați, să nu existe confuzii și să avem toate informațiile necesare. 

Așadar,  atunci când un client are orice fel de problemă (ce ține de sistemul nostru sau de aparatul GPS pe care îl deține) este nevoie să deschidă un tichete de suport pentru ca specialiștii LocalizareAuto să poată soluționa problema în cel mai rapid mod și să îi poată oferi soluția și explicațiile necesare. 

În speranța că am reușit să vă explicăm pe larg necesitatea și utilitatea sistemului de asistență și suport pe care îl folosim și pe care vă încurajăm să îl folosiți oricând este nevoie fără ezitări, vă mulțumim că ne-ați fost alături și de această dată și vă promitem să revenim și cu alte subiecte interesante!

Publicat pe

Care sunt accesoriile disponibile în oferta noastră?

Bine v-am regăsit la un nou articol pe blogul nostru!

De această dată vom discuta despre câteva dintre obiectele disponibile în oferta noastră, dar despre care nu am apucat să vă spunem prea multe până acum. Este vorba despre accesoriile ce se pot monta împreună cu o parte dintre modele de aparate GPS.  Am ales să dezvoltăm și acest subiect în cadrul blogului nostru deoarece este important de știut faptul că ele nu afectează în nici un fel, ci doar ajută la obținerea unor informații în plus. 

Primul mit pe care trebuie să îl desfințăm este cel legat de faptul că accesoriile ar putea afecta buna funcționare a apartelor GPS și că le-ar putea scurta durata de funcționare. Nimic mai greșit! Fiecare dintre aceste dispozitive ce se pot atașa aparatelor GPS au rolul de a ajuta și a oferi mai multe informații, iar ele sunt special concepute astfel încât să fie compatibile și să funcționeze în același ritm cu aparatele GPS.

A doua concepție greșită despre accesoriile ce se pot monta împreună cu aparatele GPS este cea legată de faptul că doar firmele care dețin flote mari de mașini/ camioane se pot folosi de acestea. Dat fiind faptul că aceste dispozitive sunt individuale și compatibile cu majoritatea autovehiculelor și tipurilor de aparate GPS, se pot achiziționa chiar și de firme sau persoane ce au doar o mașină în dotare. 

În continuare, vom detalia câte puțin despre cele mai căutate și utile accesorii disponibile în oferta noastră:

  1. Interfața CAN200
  • Se leagă la computerul de bord al autovehiculului (autoturism, autoutilitara, camion sau utilaj);
  • Preia toate informațiile din computerul de bord, inclusiv cele legate de nivelul de carburant;
  • Se poate monta împreună cu modele de aparate GPS – FMA110/120-FMB110/120/130;
  • Se poate monta ulterior montării aparatului GPS;
  • Este compatibilă cu 90% dintre tipurile de autovehicule fabricate după anul 2000. 
  1. Releu 12V blocare motor
  • Se poate monta împreună cu modele de aparate GPS – FMA110/120-FMB110/120/130;
  • Comenzile de blocare/deblocare motor se trimit prin SMS;
  • Sistem de funcționare: după trimiterea SMS-ului de blocare motorul mașinii nu va mai porni până la primirea SMS-ului de deblocare. ATENȚIE: Mașina nu se va opri din mers în momentul în care se trimite mesajul de blocare pentru a evita un posibil accident rutier;
  • Compatibil cu majoritatea autoturismelor;
  1. Senzor deschidere ușă
  • Generează alerte în caz că se deschide ușa;
  • Se poate monta împreună cu modele de aparate GPS – FMA110/120-FMB110/120/130;
  • Compatibil cu majoritatea autovehiculelor;
  1. Cablu prelungitor OBD
  • Compatibil cu modele de aparate GPS – FMB003 și FMB020 OBD;
  • Se folosește în cazul în care în care nu doriți ca GPS-ul sa fie vizibil, sau în cazul în care acesta introdus în mufa OBD incomodează;
  • Compatibil doar cu autoturisme.
  1. Set identificare sofer
  • Este recomandat mașinilor conduse de mai mulți șoferi;
  • Se poate verifica în orice moment ce șofer a condus autovehiculul;
  • Conține cititorul de cheie, o cheie iButton și un buzzer (sonerie), care va suna la pornirea motorului, până când șoferul atinge cititorul cu cheia de identificare;
  • Compatibil cu autoturismele și autoutilitatele.
  • Se poate monta împreună cu modele de aparate GPS – FMA110/120-FMB110/120/130.
  1. Senzor Digital Temperatură
  • La GPS-urile model FMxx se pot conecta termometre digitale 1 Wire, pentru măsurarea temperaturii încărcăturii;
  • La GPS-urile model FMB1xx sau FMB640 se pot conecta maxim 3 termometre digitale;
  • Se pot seta alerte dacă temeperatura crește peste, sau scade sub anumite valori prestabilite;
  • N ecesită perforarea caroseriei și cablarea firelor până la GPS-ul din cabină;
  • Compatibil cu majoritatea autovehiculelor. 
  1. Senzor Digital Temperatura cu Bluetooth
  • Față de modelul cu fir, acesta nu mai necesită perforarea caroseriei și cablarea firelor până la GPS-ul din cabină;
  • Senzorul se conectează prin Bluetooth la GPS;
  • Bateria senzorului ține până la 10 ani;
  • Se pot seta alerte dacă temeperatura crește peste, sau scade sub anumite valori prestabilite;
  • Compatibil cu majoritatea autovehiculelor. 

Acestea sunt o parte dintre accesoriile disponibile pe site-ul nostru.  Fiecare dintre acestea ajută la colectarea unui număr mai mare de informații și la diversificarea acestora. De asemenea, ajută la o mai bună organizare a activității fiecărei flote auto. 

În speranța că am reușit să vă facem cunoscute și câteva dintre elementele nu foarte des accesate de către clienți, vă invităm să ne rămâneți alături pentru că urmează și mai multe articole pline de surprize. 

Publicat pe

Ce este un aparat GPS?

Bine ați venit la un nou articol de pe blogul LocalizareAuto.ro!

Înainte de toate, dorim să vă mulțumim pentru toate reacțiile pozitive și pentru feedback-ul oferit. Vom ține cont de toate părerile primite și o să folosim aceste articole ca o rubrică informativă despre serviciile pe care le oferim, dar și despre întreg domeniul serviciilor de monitorizare auto ce nu este unul foarte cunoscut publicului larg. 

De această dată vom detalia puțin răspunsurile a două întrebări foarte des întâlnite. 

Ce este un aparat GPS?

Ei bine, Global Positioning System este un sistem global de navigație prin satelit și unde radio. Sistemul GPS este o rețea de sateliți care orbitează în jurul Pământului în puncte fixe deasupra planetei, transmițând semnale tuturor receptorilor aflați la sol. Aceste semnale conțin un cod de timp și un punct de date geografice care permit utilizatorului să primească poziția exactă în care se află, viteza și ora din orice regiune de pe planetă. GPS funcționează în orice condiții meteorologice, oriunde în lume, 24 ore pe zi. Receptorul GPS este un aparat capabil să recepționeze semnalele emise de sateliți și, în funcție de acestea, să determine poziția lui pe glob.

Pe baza acestui sistem s-au creat sistemele de monitorizare auto. Așadar, sistemul pe care noi îl folosim nu este unul de navigație, ci unul de monitorizare. El permite vizionarea locației în timp real. 

Nu dorim să vă plictisim cu detaliile tehnice, dar trebuie să știți că aparatele GPS folosite pentru monitorizarea autovehiculelor reprezintă mijloacele prin reușim să obținem toate informațiile pe are fiecare client le are disponibile în propriul cont. 

Cum funcționează sistemul de monitorizare auto prin intermediul aparatelor GPS?

În primul rând, trebuie să știți că fiecare aparat GPS are antene GPS și GSM. Ele pot fi externe sau integrate. De asemenea, în fiecare aparat se găsește câte o cartela SIM. Toate acestea ajută ca datele să fie trimise către servere. 

Aceste date pot fi reprezentate de locații sau alte date din computerul de bord al autovehiculului. Informațiile sunt procesate de către servere și afișate sub forma traseului pe hartă sau a rapoartelor. 

Fiecare client poate viziona datele din propriul cont fără nici un fel de restricție. 

Acesta este esențialul despre ce sunt aparatele GPS și cum funcționează sistemul de monitorizare prin intermediul unor astfel de aparate. În speranța că am reușit să lămurim acest aspect și să vă răspundem la două dintre cele mai des întâlnite întrebări, vă invităm să ne rămâneți alături pentru că vă pregătim și mai multe articole interesante și surprinzătoare. 

Și pentru că ați parcurs întreg articolul, în semn de mulțumire, vă oferim un cod de discount special pentru cititorii blogului. 

Folosiți codul „BLOG10” pentru a obține 10 euro reducere la achiziționarea oricărui model de GPS disponibil în oferta noastră! Codul se introduce la finalul formularului de comandă, iar reducerea de aplică automat. Formularul de comandă poate fi accesat aici

Publicat pe

Avantajele colaborării cu noi

Bună ziua, 

Bine v-am regăsit la un nou articol de pe blogul nostru. De această dată vom continua seria articolelor care să vă ajute să ne cunoașteți mai bine și care să vă facă să înțelegeți o mai mare parte din ceea ce dorim să aducem în fața clienților noștri. 

Astăzi o să discutăm despre o serie de beneficii pe care le oferim și care considerăm că sunt principalele noastre avantaje. Vrem ca toți cei interesați de urmarire prin GPS să cunoască detaliile și diferențele dintre furnizori, putând să ia cea mai bună decizie.

Nu condiționăm clienții să semneze un contract pe o anumită perioadă de timp.

Acesta este poate cel mai important beneficiu pe care am ales să îl oferim celor care doresc să colaboreze cu noi. Nu ne dorim să obligăm o firmă sau o persoană fizică să colaboreze cu noi pe o anumită perioadă de timp (12, 24 sau 36 de luni) doar pentru că este constrâns în baza respectivului contract. Mizăm pe faptul că toți cei care ne rămân alături o fac datorită calității serviciilor, nefiind obligați în vreun fel. Pe de altă parte, după ce v-ați convins, oferim și variante cu contract, care au costuri mai mici.

Oferim abonamente „ full option”.

Abonamentele pe care le oferim au prețuri diferite doar în funcție de zonele în care va circula mașina pe care este montat aparatul GPS, în România sau internațional. Important de menționat este faptul că abonamentul internațional se referă la România + Europa (inclusiv ţările non EU: Serbia, Elveția, Moldova, Marea Britanie, Muntenegru, Ucraina,Turcia, Rusia), Asia și Africa. Am ales să oferim un preț standard care să includă toate beneficiile oferite de platformă (rapoarte, acces la hărți, asistență tehnică, alerte, posibilitatea de administrare a informațiilor legate de vehicul și multe altele). Astfel, prețurile pe care le promovăm includ toate funcționalitățile, și nu am creat un pachet care să nu includă, spre exemplu, acces la rapoarte, pentru a putea promova prețuri mai mici.

Nu limităm în niciun fel accesul la platformă.

Fiecare client are posibilitatea de accesa platforma dintr-un cont unic, la care nu mai are nimeni altcineva acces fără permisiunea acestuia. Din contul personal, clientul poate descărca oricâte rapoarte dorește, indiferent de perioada de timp sau tipul de raport, la orice oră și fără nici un fel de restricție. Conturile se pot personaliza de către fiecare utilizator prin adăugarea unor informații suplimentare despre vehicule, șoferi, etc. De asemenea, se pot trimite link-uri de urmărire personalizate, pentru cei cu care colaborează clienții noștri și cărora doresc să le ofere informații despre poziția autovehiculelor, prin care au acces doar la datele despre mașina aleasă.

Transport GRATUIT pentru orice comandă!

Vrem să facem procesul de comandă și integrare cât mai simplu, așa că oferim transport gratuit la toate comenzile. De la un aparat până la 100 de aparate în aceeași comandă, indiferent dacă este un colet sau sunt mai multe, nu percepem costuri extra. 

Oferim instrucțiuni de montaj!

Sprijinim clienții care au posibilitatea de a monta singuri aparatele GPS prin includerea în colet a manualelor și schemelor de montaj complete. De asemenea, reprezentanții departamentului tehnic pot oferi informații și explicații suplimentare, dacă este cazul. Bineînțeles, avem soluții și pentru clienții care nu doresc să se implice în procesul de montaj, sub forma unei rețele naționale de montatori autorizați. Dorim să oferim clienților posibilitatea de a accesa un serviciu de monitorizare GPS, cu o investiție inițială cât mai mică, iar despre acest aspect vom discuta mai multe într-un articol viitor. 

Acestea sunt aspectele pe care le considerăm principalele avantaje în colaborarea cu noi. Știm că veți spune despre acestea că poate nu sunt practici uzuale în domeniul vânzărilor, însă ne-am dat seama că sinceritatea și deschiderea sunt cele mai importante pentru noi. Ne dorim să avem clienți mulțumiți, care să apeleze la serviciile noastre pentru calitatea acestora, nu doar pentru că îi atragem prin campanii ce promovează prețuri disponibile doar la un contract de 24 luni, sau cu abonamente prin care nu au acces la rapoarte.

Pentru orice fel de întrebări legate de serviciile pe care le oferim, și modul în care acestea vă pot ajuta, nu ezitați să ne contactați.

Vă așteptăm și cu alte articole interesante!

Publicat pe

Povestea noastră!

Bine v-am găsit la această nouă rubrică disponibilă pe site-ul nostru. Mai bine spus: Bine ați venit la noi acasă! Vă primim cu brațele deschise în universul nostru. Această direcție, pe care ne dorim să o construim împreună, este despre noi, despre voi, despre ce oferim, despre ce vă doriți, dar și despre ceea ce trebuie să știți atunci când achiziționați un serviciu de monitorizare prin GPS.

Așadar, bine ați venit la primul articol de pe blogul LocalizareAuto.ro.

Cu o activitate de peste 25 de ani, peste 10.000 de aparate monitorizate constant și peste 2000 de clienți activi în acest moment, am reușit să ne menținem și să ne aflăm constant în topul preferințelor datorită faptului că mereu am considerat primordial să putem satisface orice dorință și să fim cât se poate de transparenți. Deviza pe care am mizat încă de la început a fost: „Construim împreună”. Astfel, am reușit să avem o medie a colaborărilor de aproximativ 5-7 ani. Ce înseamnă asta? Înseamnă că am reușit să ne păstrăm o mare parte dintre clienți pe minim 5 ani.

Noi suntem LocalizareAuto.ro. Dar cine suntem noi? LocalizareGratis sau LocalizareAuto, așa cum dorim să ne recunoașteți, este o direcție pe care Computer Force SRL a deci să o urmeze în urmă cu mai bine de 10 ani. În anul 1994, pe vremea când era încă student la facultatea de automatizări și calculatoare din Timișoara, Marius Bodea  a decis să pună bazele unei afaceri în domeniul IT (calculatoare, dar și tehnică IT). Până în anul 2010 compania a activat în acest domeniul având cinci magazine fizice în diferite colțuri ale României. În paralel, doi ani, s-a ocupat și cu administrarea unei firme de taxi, ceea ce a făcut legătura cu tot ceea ce ține de servicii de monitorizare folosite pentru a optimiza activitatea flotei auto.

În 2010, am decis să  ne concentrăm pe domeniul aparatelor GPS,  sisteme de monitorizare cu ajutorul acestora. Am folosit întreaga experiență dobândită în domeniul IT pentru a crea softurile necesare. Încă din 2011 am decis să colaborăm cu cei de la Teltonika, firmă producătoare de aparate GPS, care la momentul respectiv abia începeau să se afirme în Europa. Se pare că am făcut alegerea cea mai bună dat fiind faptul că Teltonika a devenit unul dintre cei mai mari producători de aparate GPS la nivel global. Așadar, experiența în IT împreună cu aparatele pe care le  achiziționăm, ne fac să fim automoni din punct de vedere al administrării serviciilor pe care le oferim. Acest aspect important se traduce prin costuri reduse pentru clienții nostri.

Ceea ce ne diferențiază și ne face să rezistăm în acest domeniu este chiar acest aspect: faptul că pasiunea și experiența în domeniul IT ne-au ajutat să construim o platforma și un soft care să ne permită să oferim servicii personalizate care să poate satisface și cele mai „ciudate” cerințe.

Idealurile pe care le promovăm de oricâte ori avem ocazia și pentru care pledăm prin tot ceea ce oferim sunt: evoluția, transparența, siguranța, unicitatea, suport.

Cu siguranță mai sunt multe lucrurile pe care ar fi interesant să le aflați despre noi, dar vă mai ținem puțin în suspans.

De aceea, vă invităm să ne fiți alături în continuare și să accesați și articolele ce urmează.

Și da, urmează mult surprize!

Publicat pe

La ce ne ajuta monitorizarea prin GPS?

In articolul de azi o să răspundem uneia dintre cele mai des întâlnite întrebări despre serviciile de monitorizare prin GPS.

”La ce mă ajută monitorizarea prin aparate GPS?”

Ei bine, răspunsul este unul cât se poate de diferit în funcție de nevoile fiecărui client. Dacă vorbim despre un client cu o mașină sau două, folosite în scop personal, principalul aspect de interes pentru acesta este faptul că aparatele oferă informații despre poziționare și traseu. Așadar, se poate vedea în orice moment unde se află mașina, pe unde a circulat într-un anumit interval de timp și stilul de condus al șoferului.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Un aparat GPS și un sistem de monitorizare potrivit pot fi tot ceea ce o companie cu o flotă auto are nevoie, indiferent de numărul de mașini. De la rapoartele necesare și până la verificarea șoferilor, toate sunt informații disponibile prin intermediul sistemului nostru. Monitorizarea printr-un aparat GPS aduce profit și este o investiție ce se recuperează într-un timp scurt dat fiind faptul că ajută la o mai bună organizare a flotei și la eliminarea posibilelor furturi și înșelăciuni.

Așadar, monitorizarea flotei auto prin intermediul unui sistem GPS vă ajută să:

  • Eliminți furtul de carburant;
  • Reduceți cheltuielile și uzura prematură a flotei identificând șoferii care conduc agresiv;
  • Evitați folosirea mașinilor companiei în scopuri personale, ale șoferilor;
  • Obțineți TOATE rapoartele necesare;
  • Știți în fiecare moment unde se află mașinile;
  • Permiteți clienților să verifice locația mașinilor dumneavoastră;
  • Optimizați coordonarea dintre departamentele companiei prin crearea mai multor utilizatori ai contului dumneavoastră;
  • Puteți trimite SMS șoferilor direct din sistem cu mesaje și/sau adrese unde să se deplaseze;
  • Puteți seta alarme astfel încât să fiți atenționați atunci când un anumit eveniment (deconectare GPS, alarmă mișcare, etc) se produce;
  • Puteți seta avertizări expirare RCA, ITP, etc;
  • Delimitați Puncte de Interes(POI) personalizate pe hărți.

Pentru a obține toate aceste beneficii și a vă putea bucura de tot ceea ce poate oferi un aparat GPS, este nevoie să aveți unul de o calitate superioră care să corespundă tuturor standardelor. Acesta este motivul pentru care noi am ales să colaborăm, încă de la bun început, cu cei de la TELTONIKA. Aceștia sunt producători lutuanieni de aparate GPS și accesorii pentru acestea, cei mai buni din Europa. Așadar, această colaborare de peste 20 de ani cu cei de la Teltonika s-a dovedit a fi cea mai bună alegere pe care o puteam face în a oferi clienților noștri cele mai calitative aparate GPS.

Sunteți curioși care sunt și alte benificii ale colaborării cu noi și de ce suntem cea mai bună alegere pe care o puteți face? Stați pe aproape! Urmează un articol  despre acest subiect cât mai curând!